Colegiul National Carol I

Mi-a făcut o deosebită plăcere să îi adresez Domnului Profesor Aurelian Zisu câteva întrebări despre activitatea sa la C.N.Carol I.Uitaţi ce am aflat:


1. Proiectele iniţiate în cadrul catedrei cu elevii.

Termenul de proiect a ajuns astăzi obositor şi ineficace prin alterări snobiste şi gratuităţi preţioase. Este ca şi când un alpinist ar întinde sfoara pe munte în vederea escaladării vreunui versant şi mândru de reuşita lui, adică de întinderea perfectă a sforii, ar sta s-o privească, îndemnându-şi umbra s-o urce. Proiectul este, de obicei,o hârtie mâzgălită cu planuri, cu planificări, cum se zicea în comunism, şi care, prinsă meticulos, arhivistic, într-un dosar al minciunilor realizate, zace acolo ca un nou-născut în scutece uscate, bun de numărat în cazul unei gradaţii de merit sau al unei cariere utopice. Proiectul fără faptă este un copil născut mort. De aceea, aşa cum Arjuna din Bhagavat-Gita înălţa Fapta la starea de împlinire, şi noi e bine să ne vedem mai mult înfăptuirile şi mai puţin proiectele iluzorii.
Sătul de proiectări pseudo-romantice şi chiar absurde (să ne gândim la « directivele » partidelor politice), am coborât pe pământ şi am încercat să îndrum creaţia literară a elevilor şi pregătirea lor pentru concursurile şcolare, simpozioane, examene etc. Dezamăgit de mascarada balcanică şi ridicolă a Olimpiadelor, în care profesorii se luptă mai ceva ca în Caragiale, până la sacrificiu psihiatric, pentru promovarea unor elevi folosiţi ca marfă de lux la dosarul cu puncte, m-am retras în umbra spijinirii creativităţii elevilor, departe de lumea sinistră a punctajelor, dar aproape de spirit. Astfel, în revista « Mozaicul », o revistă de cultură de prestigiu, am debutat şase eleve, urmând a pregăti debutul a trei prozatoare, ambele în clasa a XI-a, în care îmi pun mare încredere. Organizez Concursul de creaţie din cadrul Simpozionului « Alexandru Macedonski » şi-i însoţesc pe elevi la diferitele manifestări culturale din oraş. Am în vedere reluarea, în anul şcolar viitor, a Cenaclului de duminică, pe care-l ţineam pe vremuri împreună cu colegul şi prietenul meu, poetul Grigore Sorescu. Iată un proiect…

2. M-am născut la 23 februarie 1956. În certificatul de naştere sunt trecut cu data de 26 februaie ; a întârziat tata să mă declare, din cauza unei ierni grele, sau cine ştie, aşa că 3 zile am fost un om liber, fără bulletin, adică neînregimentat în rândul muritorilor cu acte în regulă.
Copilăria mi-am petrecut-o la ţară, în satul natal, Bogea, comuna Almăj, judeţul Dolj, prin ţărâna drumului şi lanurile de grâu cu maci uluitor de roţii şi fete uluitor de frumoase, de parcă şi macii şi fetele copilăriei mele veneau din altă lume, nu de basm, ci dintr-una ciudat de reală, dar grăbită, încât, de câte ori venea noaptea, mi se părea că ziua mi-a furat ţărâna, grâul, macii şi fetele.
Am urmat şcoala primară în satul natal, cu o familie de învăţători de excepţie : Lilica şi Ion Oproiu. Plăcerea compunerilor libere şi a poeziei acum am deprins-o iar prima carte împrumutată de la Biblioteca din comună a fost, de fapt, o revistă SF, cu care, când a venit timpul s-o returnez, m-am ascuns în podul casei, strângând-o la piept ca pe-o fiinţă dragă, vie, nevrând s-o părăsesc. Până la urmă, de frica tatei, m-am supus « rigorilor » bibliotecarei, şi de-atunci am devenit un prieten şi un captiv al cărţilor şi al Bibliotecii.
Şcoala generală am făcut-o în satul Almăj, centrul comunei, la vreo 4 Km de casă, aşa că făceam zilnic 8 km pe jos, fie vară, fie iarnă, pentru a urma cursurile acestei şcoli gimnaziale, cu profesori excepţionali, înzestraţi cu harul învăţării, conduşi de un director gospodar cum rar se mai găsesc, profesorul de chimie Ion Andreescu. Cel care mi-a dat drumul să respir farmecul de otravă al literaturii a fost Nicolae Bellu, profesorul meu de română din clasa a V-a, un profesor deosebit, autorul unei cărţi de referinţă, Eminescu şi Oltenia, mort devreme, de cancer.
Am urmat Liceul Teoretic nr. 3 (actualul Colegiu Naţional “Elena Cuza”), secţia franceză, apoi Facultatea de Filologie din Craiova. Între 1982 şi 1990, am fost profesor la un liceu din Oneşti (fostul municipiu Gheorghe Gheorghiu-Dej, judeţul Bacău). La Colegiul Naţional « Carol I » sunt din 1995, titularizându-mă aici în urma unui concurs sever, de competenţă.
În 2008, am obţinut titlul de doctor în filologie, cu distincţia Magna cum Laude, cu o teză de peste 1000 de pagini, despre un mare poet anticomunist, mort în exil, Ion Caraion.
Pe soţia mea o cheamă Aurelia şi pe fiii mei Carol-Cătălin şi Mihai.
Şi ca să nu uit : sunt membru al Uniunii Scriitorilor din România şi autor a 5 cărţi, 3 de poezie (Scrisorile către Neant, editura Junimea, 1999, Cămaşa de forţă, editura Aius, 2001, Sonetele rănite, edutura Aius, 2000) şi două de critică literară ( Corespondenţa lui Eminescu, Junimea, 1996 şi Ion Caraion – Sfârşitul continuu. I. Poezia, Aius, 2009. Am publicat peste 50 de articole de specialitate în anale universitare şi în reviste de cultură.

3. Performanţe :
- locul 1 la concursul de titularizare la Colegiul Naţional « Carol I » (1997) ;
- 5 cărţi (enumerate mai sus) ;
- distincţia « Gheorghe Lazăr », clasa a II-a (2009) ;
- redactor la revistele “Colocvium” şi “Mozaicul”;
- membru al Uniunii Scriitorilor din România;
- doctor în filologie;
- premiul pentru literatură “Petre Pandrea”, al revistei “Mozaicul” (2009).

Concepţii:

Nu cred în moartea Universului, nu mă interesează încălzirile globale sau glaciaţiunile decât la nivelul sentimentelor. Dacă o fi să fie sfârşitul lumii, atunci e inutil să te amăgeşti cu teorii fără sens asupra apocalipselor de tot felul. Mă îngrijorează însă apocalipsa ţării mele.
Cred în puterea individualităţii ca esenţă a lumii, în imanenţa valorii, cred în naştere, în viaţă şi în moarte ca forme biologice ale materiei din care suntem făcuţi, cred în Dumnezeu, dar nu cred în impostură, în demagogie şi în cultul prostiei. Din cauza lor sunt trist şi fără speranţă.
Să înveţi să fii bun – iată o concepţie care mă domină. Dar cine se mai uită, măcar în dungă, la ea?!



4. Ambiţios, romantic, generos, introvertit, jovial.
5. Mă enervez repede din cauza imposturii, prostia o înţeleg, dacă nu se umflă în pene, sufăr în tăcere când mă ating necazurile, trupul meu e ca un arbore scorburos, nu pot să fiu pasiv la ignoranţa parveniţilor şi mă sperie invulnerabilitatea lor.
6. Fotbal, tenis, muzică (Beethoven, Chopin, Wagner, Stravinsky), plimbări solitare prin pădure, ploaia, marea, pe care n-am mai văzut-o de 15 ani.
7. Inteligenţi, sensibili, educaţi, capabili de performanţă, cei mai frumoşi adolescenţi din lume, dar parcă prea blazaţi în firea lor prea mult contemplativă şi prea puţin activă. Înscrierea în act, cum ar zice Sartre, le lipseşte acestor elevi de excepţie, pe care eu mi-i consider nişte prieteni cu ani mai mulţi de trăit.
8. Limba şi literatura română, cum se numeşte disciplina în programa şcolară, nu este doar un obiect de studiu, este şi calea de regăsire a fiinţei adolescentului în spiritul său. Neputând să exişti în afara aerului, aşa nu poţi exista în afara limbajului. Este păcat însă că studiul limbii române în liceu se reduce numai la probleme de comunicare, şi acelea de un structuralism sec, în afara oratoriei sau retoricii implicite,uzuale, utile, neglijindu-se total rolul gramaticii în ordonarea gândirii adolescentului. Cunoaşterea limbii tale îţi coordonează ieşirea în lume, căci omul se cunoaşte nu doar după chip, ci şi după vorbă şi după gândire.
Cât despre rolul literaturii române în liceu, este suficient să spun că lipsa culturii îl înzestrează pe om doar cu gloria lui animalică. Literatura este, pentru adolescenţi, model de existenţă. A şti ce este binele şi ce este răul, a distinge între ele, a învăţa să alegi, să te regăseşti în tipuri de viaţă, iată câteva semne prin care literatura vine să-ţi întâmpine adolescentul, făcându-l Om. Literatura este calea către cultură a elevului de liceu, din ea sorbindu-şi adolescentul plăcerea lecturii, a visului, iubirea şi formarea prin modele de viaţă.
9. Eu văd desfăşurarea orei de română la modul concret, cu idealul coborât în clasă, pe care am încercat să-l fac, împreună cu elevii, să se împlinească nu sub formă de vis, ci prin activitatea didactică.
Câteva repere sunt fundamentale :
1)transformarea orei într-o clipă de plăcere, în sensul cathartic al cuvântului. Orice plictiseală ar atinge starea de învăţare, rănind-o ca pe-o pasăre-n zbor. E nevoie de implicarea nu numai interesată, ci şi emotivă a profesorului şi a elevului în aşa fel, încât ora de română să fie trăită cu har şi puţină mireasmă de inefabil. Şi profesorul şi elevul trebuie să simtă că ora de română se termină prea repede.
2) imanenţa lecturii. Este imposibil să problematizezi pe marginea unei opere literare, dacă elevii n-au citit-o. Lectura operei este o condiţie sine qua non a desfăşurării orei de română în cunoştinţă de cauză, cu cărţile pe masă, cum ar fi zis Mircea Zaciu.
3) dialogul euristic, problematizarea, analogia, divagaţia, jovialitatea, candoarea discursului, stârnirea curiozităţii, studiul de caz, procesul literar, relaţia dintre moral şi estetic.
4) intertextualizarea ca metodă de orientare sincronă.
5) corelaţia operă-viaţă.
6) înţelegerea textului literar şi a stilului unui scriitor ca o lume aparte, în care elevul să-şi regăsească savoarea limbii, firea şi soluţiile identităţii psihice.
7) ora de română trebuie să devină un regal de artă şi ştiinţă, de informaţie şi mai ales de formare
Ora de română este o treaptă într-un Bildungsroman cu adolescenţă înaltă şi cu mult suflet.
10. Iubirea, farmecul oricărei profesii, prietenia, blândeţea, purificarea spiritului prin cultură, ieşirea din cercurile înguste şi ratate ale suficienţei şi intrarea în sferele înalte ale performanţei, frumuseţea colocvialităţii şi a zborului prin vieţile reflectoare ale atâtor personaje, clipa de întunecare, de reflecţie şi de iluminare a poeziei, care îţi vine în sprijin tocmai când nu ştii pe cine să strigi lângă tine, toate acestea şi câte altele se regăsesc în disciplina limba şi literatura română. Şi comandant de navă dacă eşti, n-ai cum să nu-ţi aminteşti de cazul de conştiinţă al lui Apostol Bologa, pus de istorie să aleagă între a lupta ori nu împotriva neamului său. Dacă eşti un om cu întrebări înlăuntru-ţi, literatura îţi dă întotdeauna răspunsuri, fie că eşti medic, economist, poliţist, militar, inginer sau mai ştiu eu, poate chiar conducător de ţară…
Româna te ajută să devii un intelectual superior, în sensul lui Camil Petrescu, adică un intelectual care face lumea să fie mai bună, fiindcă o cunoaşte.
11. E nevoie să mă întorc în amintire şi vă voi povesti şi o întâmplare nostimă cu elevii.
12. La fel.
13. Sunt utile, numai dacă le faci cu plăcere şi dacă te ajută să-ţi formezi personalitatea. De aceea, este bine să ştii să alegi şi să nu te laşi furat de valul activităţilor extraşcolare întâmplătoare degeaba sau cronofage, cum ar fi, de pildă, şedinţele pe marginea lipirii de afişe cu ocazia proiectării unei excursii în parc…